Apartament
Adelina

P R O I E C T

"I believe a space does not need stuff, it needs life!" Anita Sand Deseori suntem intrebati care sunt noile tendinte in materie de design interior.Ei bine,consideram ca tendinta care primeaza este crearea unui decor care sa inspire relaxare,confort, evadare din cotidian, cu accent pronuntat pe produse de calitate atent lucrate si finisate. Prin urmare, aceasta a fost baza pe care am cladit urmatorul proiect.
Holul de la intrare creeaza o trecere armonioasa catre zona de living si contine un dressing incastrat, totul tratat simplu, curat, cu usi albe fiind foarte odihnitor vizual.
Avand de-a face cu un living relativ restrans, unul dintre pereti a fost imbracat in totalitate de oglinda. Aceasta este menita sa adauge lumina si profunzime incaperii, sa reflecte si intensifice nuantele din jur creand dinamism. In partea opusa a fost montata o usa glisanta de sticla care leaga livingul de bucatarie, economisind in acest fel spatiu si dand o nota estetica deosebita. Canapeaua in nuanta de verde aduce, prin complementaritate, un accent de culoare sustinut elegant de elementele metalice aferente masutei si de la baza celor doua fotolii. Biblioteca compacta, prin finisajele mate, da un caracter rafinat incaperii. In bucatarie gasim o atmosfera minimalista in tonuri de gri si alb puse in contrast cu portiunile din lemn. De lam organizatoare compartimentate pentru sertare la sisteme de depozitare, mobilierul ofera multiple solutii pentru simplificarea activitatii desfasurate aici. Un detaliu atractiv il constituie compartimentul special conceput pentru depozitarea vinurilor. Designul per total, se afla pe linia de echilibru dintre rece si cald prin folosirea a doua elemente contrastante : lemnul, material cald si usa glisanta de sticla cu reflexii puternice. Acestea, aduse impreuna, se tempereaza intre ele cladind o atmosfera primitoare unde familia se poate reuni pentru a sta la povesti sau a gati retetele preferate.
Oricine isi doreste un loc unde poate lucra in liniste, unde poate savura o carte buna sau gazdui pe cineva venit in vizita. Asa a luat nastere camera despre care urmeaza sa vorbim. Aceasta a fost tratata intr-o nuanta dominant alba fiindu-i asociate culorile neutre ale pardoselii si insertiei de lemn cu care este prevazut unul dintre pereti. Canapeaua si covorul induc o usoara vibratie spatiului. Regasim un al doilea dressing constituit in aceeasi nota ca pe hol iar ferestrele ample ofera cu generozitate lumina naturala.
In dormitorul matrimonial, finisajele abordeaza tonuri neutre care sustin jocul cromatic prezent in restul apartamentului.Tapetul decorativ vine sa defineasca ambientul cu un puternic caracter scenografic prin motivele geometrice iar grafismele monocrome ( taburetul masutei de toaleta, scaunul de langa fereastra si manerele aurii de pe usa) creeaza pulsatii intermediare. Look-ul aerodinamic si geometric al corpului de iluminat reda un efect spectaculos. In lipsa covorului, am optat pentru aranjarea patului cu tesaturi naturale, in tonuri neutre. Una dintre comode functioneaza si ca masa de toaleta, optimizand astfel spatiul. Desi are un design simplu, in stilul clasic al liniilor drepte, aceasta isi indeplineste rolul functional prin sertarele cu care este prevazuta.
Cu fiecare proiect indeplinit, ne convingem ca fiecare casa are propria ei poveste. Povesteste-o frumos!

Virtual tour

Locatie:
Bucuresti

Virtual tour

Suprafata:
60 mp

Virtual tour

Data:
03.03.2019